Lista lucrărilor selectate pentru participare la expoziția – concurs a Bienalei Naționale de Arhitectură 2014

C O M U N I C A T


În perioada 16 - 28 iulie a.c. s-a desfășurat jurizarea proiectelor depuse pentru Bienala Națională de Arhitectură 2014 la cele 7 secțiuni ale acestei manifestări. Lucrările selectate și numele autorilor acestorasunt prezentate în listele ce se găsesc începând de astăzi pe site-ul BNA 2014. Amintind că respectarea condițiilor precizate de regulament a fost verificată de curatorii de secțiune, iar decizia juriului este suverană și nu poate face obiectul vreunui apel, organizatorii doresc să mulțumească tuturor celor care s-au înscris în această competiție și să-i felicite pe cei care s-au calificat.

Între 1 - 15 septembrie a.c. se vor depune panourile lucrărilor selectate pentru expoziție: locul de predare și programul de primire al panourilor vor fi anunțate până pe 31 august a.c. Rugăm pe toți cei ale căror lucrări au fost selectate să consulte cu atenție Regulamentulînainte de a printa panourile și să se asigure că elementele tehnice cerute de regulament sunt respectate. Panourile care nu se conformează condițiilor tehnice cerute de Regulament nu vor putea fi primite și expuse.

Așa cum a fost anunțat prin Regulamentul Bienalei, la festivitatea de închidere a BNA 2014 va fi înmanat participanților Catalogul expoziției-concurs. Conținutul acestui Catalog este, pentru fiecare lucrare prezentată, responsabilitatea celui care a depus-o pe site-ul competiției BNA 2014, organizatorii contribuind doar cu aspectele tehnice ale editării Catalogului, precum și cu partea de prezentare generală și introducere.

Taxa de înscriere se achită în perioada 28 iulie - 15 septembrie 2014 și are valoarea de 40 lei pentru fiecare proiect depus și selectat urmare a jurizării (cf. listelor mentionate mai sus). Prezentarea dovezii achitării taxei (ordinul de plată cu viza băncii plătitorului) se va face la predarea panourilor. Detaliile privind plata sunt următoarele:

Nume beneficiar: Uniunea Arhitecților din România

Cod fiscal: 8236717

Cont beneficiar (IBAN): RO13 RNCB 0285 0084 3544 0013

Bancă beneficiar: B.C.R.

Ca descriere a plății vă rugăm să treceți doar codul proiectului (cel alcătuit dintr-o literă, liniuță și 3 cifre și pe care îl puteți vedea inclusiv pe lista lucrărilor participante postată pe site)(ex.: A-102), fără nici o altă explicație (alte explicații pot îngreuna, sau chiar împiedica transferul, iar codul proiectului este metoda cea mai precisă de identificare).

Dacă aveți mai multe proiecte separați codurile respective cu spațiu sau virgulă, valoarea totală a taxei va rezulta din numărul de proiecte x 40 lei (exemplu: pentru 2 lucrări se vor achita 80 lei, iar la detalii plată vor fi trecute cele două coduri, despărțite prin virgulă, sau spațiu liber, ex.: A-102, D-051). Ulterior achitării taxei de participare, organizatorii vor trimite fiecărui participant materialele și informații-le legate de desfășurarea acțiunilor BNA 2014: programul galelor, al conferințelor, invitații la evenimentele BNA 2014 și a celor conexe, solicitări de organizare a vizitelor la obiectivele ce fac subiectul propunerilor de nominalizare, după caz, etc.

Comisar BNA 2014 Secretar BNA 2014

Prof.dr. arh. Sergiu Nistor arh. Ovidiu Stejaru

Revista ARHITECTURA

http://arhitectura-1906.ro/

Revista „Arhitectura” fost fondată în anul 1906 de Societatea Arhitecților Români, fiind una din cele mai vechi reviste de specialitate cu apariție continuă din Europa.

BIUAR

BIUAR este Buletinul informativ al Uniunii Arhitecților din România, cu apariție trimestrială. Buletinul informeaza membrii cu privire la evenimentele organizației, centrale și filiale teritoriale, și la cele mai importante hotarâri luate de forurile de conducere.

Bienala Națională de Arhitectură

https://www.uar-bna.ro/

Bienala Națională de Arhitectură este cel mai important eveniment profesional al „breslei” arhitecților și se organizează neîntrerupt din 1994. BNA are un concept specific fiecărei ediții, aprobat de senatul UAR.

Centrul de Cultură Arhitecturală

Centrul de Cultură Arhitecturală al UAR este sediul UAR, spațiu expozițional, sediu al bibliotecii, al arhivei UAR și al revistei ARHITECTURA. Clădirea a fost recent înscrisă în lista monumentelor istorice. Centrul de Cultură Arhitecturală este principalul spațiu în care se desfășoară evenimentele UAR.

Proiecte Culturale

Finanțarea proiectelor cu caracter cultural și social ce au ca scop susținerea obiectivelor incluse în statutul și strategia cultural-socială a UAR.

UAR Concursuri

Concursuri organizate de către UAR ce urmăresc găsirea celor mai bune soluții pentru un anume loc și/sau pentru un program de arhitectură, spații publice, orașe sau așezări rurale, amenajări, design grafic etc