Anunț BAV 2016

Stimați colegi,


După o așteptare îndelungată, a fost desemnat comisar al Bienalei de Arhitectură de la Veneția 2016 arhitectul Alejandro Aravena (Chile).
Se deblochează astfel procedurile de demarare a concursurilor de selecție pentru pavilioanele țărilor participante.
Vă înștiințăm că din partea României comisarul pavilionului este dna Monica Morariu, reprezentantul Ministerului Culturii, iar în calitate de subcomisar, UAR l-a desemnat pe dl conf. dr. arh. Bogdan Tofan.
În aceste condiții, UAR, organizatoarea concursului de selecție a proiectelor pentru pavilionul de la Giardini și pentru Casa Iorga, actualul sediu al ICR din Veneția, pregătește sub coordonarea dlui arhitect Bogdan Tofan temele, regulamentele, componența juriului și calendarul complet al etapelor necesare participării României la Bienală.
Până la realizarea noului site al UAR,vă recomandăm să consultați pagina de concursuri (www.uarconcursuri.org), care va face cunoscute permanent informațiile necesare concurenților.
Atașăm link catre pagina de prezentare a arhitectului Alejandro Aravena.
http://www.labiennale.org/it/architettura/news/18-07.html
La finele acestei scurte informări, personal vă invit să participați în număr cât mai mare la concurs, pentru a asigura o diversă și interesantă paletă de soluții.

Prof. dr. arh. Mircea Ochinciuc
Vicepreședinte UAR
24.07.2015

Revista ARHITECTURA

http://arhitectura-1906.ro/

Revista „Arhitectura” fost fondată în anul 1906 de Societatea Arhitecților Români, fiind una din cele mai vechi reviste de specialitate cu apariție continuă din Europa.

BIUAR

BIUAR este Buletinul informativ al Uniunii Arhitecților din România, cu apariție trimestrială. Buletinul informeaza membrii cu privire la evenimentele organizației, centrale și filiale teritoriale, și la cele mai importante hotarâri luate de forurile de conducere.

Bienala Naţională de Arhitectură

https://www.uar-bna.ro/

Bienala Naţională de Arhitectură este cel mai important eveniment profesional al „breslei” arhitecţilor și se organizează neîntrerupt din 1994. BNA are un concept specific fiecărei ediţii, aprobat de senatul UAR.

Centrul de Cultură Arhitecturală

Centrul de Cultură Arhitecturală al UAR este sediul UAR, spațiu expozițional, sediu al bibliotecii, al arhivei UAR și al revistei ARHITECTURA. Clădirea a fost recent înscrisă în lista monumentelor istorice. Centrul de Cultură Arhitecturală este principalul spațiu în care se desfășoară evenimentele UAR.

Proiecte Culturale

Finanţarea proiectelor cu caracter cultural şi social ce au ca scop susţinerea obiectivelor incluse în statutul şi strategia cultural-socială a UAR.

UAR Concursuri

Concursuri organizate de către UAR ce urmăresc găsirea celor mai bune soluţii pentru un anume loc şi/sau pentru un program de arhitectură, spaţii publice, oraşe sau aşezări rurale, amenajări, design grafic etc