DECLARATIA DE LA CLUJ - Simpozionul S.O.S. Patrimoniu - BALUL ARHITECTILOR 2017, 13 MAI 2017
DECLARATIE
Restaurarea monumentelor arhitecturale este un act moral care restituie demnitatea unor valori culturale ale umanității pe care suntem datori să le conservăm, să le perpetuăm existența păstrându-le vii, capabile să-și transmită mesajul generațiilor viitoare pentru cât mai multă vreme.
Monumentul arhitectural e o enciclopedie culturală, o sursă neprețuită de informație, o cuantă de identitate, o fărâmă din istoria locului și a lumii, iar lecturarea lui ne oferă o experiență unică și deseori profund emoțională. Ambientul în care acesta va continua să existe ar putea să-l distrugă sau, dimpotrivă, să-i sporească valoarea iar aceasta depinde de noi, dar mai degrabă de atitudinea reprezentanților noștri aleși.
După anii ´90 numărul Cartelor, al Declarațiilor și al activității autorităților internaționale s-a întețit exponențial. Turismul cultural a luat un avânt extraordinar pe plan mondial, reușind să salveze de la dispariție orașe, centre sau ansambluri istorice, locuri, regiuni, cetăți, palate sau zone argheologice iar aceste acțiuni de restaurare, revitalizare, restituire, protejare și conservare au devenit o excepțională resursă de revitalizare, resuscitare economică și culturală.
Deși activitatea de restaurare a patrimoniului arhitectural urban și rural a prins viață și în România, în special după intrarea noastră în Uniunea Europeană, trebuie să remarcăm că aceasta se manifestă punctual fără să constituie o preocupare majoră a autorităților.
Asistăm din păcate la fenomenul tot mai răspândit al dispariției unor monumente prețioase care se adaogă abominabilelor demolări intenționate ale regimului ceaușist.
Numai la Cluj sunt numeroase exemple de monumente pe cale de a fi pierdute în parte din cauza retrocedărilor dar și a neputinței autorităților de a găsi soluții: Palatul Banffy, Hotelul Continental, Muzeul de Istorie al Farmaciei, Monumentele de pe Cetățuie, adăugându-se demolărilor anterioare cum ar fi Casa Călăului, Moara Roșie, ș.a.m.d.
Toate acestea justifică tematica simpozionului organizat cu ocazia Balului Arhitecților 2017 sub semnul "S.O.S. PATRIMONIU" și a declarației constituită la finalul acestei manifestări care s-a dovedit a fi de o înaltă ținută culturală, științifică și profesională
Considerăm că, pentru a ne putea bucura în continuare de moștenirea care ne-a fost lăsată, trebuie să acceptăm câteva realități concrete:
1. Patrimoniul cultural reprezintă o resursă neregenerabilă, care odată afectată nu mai poate fi recuperată integral.
2. Prin extensia noțiunilor de patrimoniu (afișată în actele emise oficial la nivel mondial) se observă nevoia tot mai acută a clasării tot mai multor construcții, ansambluri sau situri de valoare, iar criteriile de clasare, deși corecte și nuanțate acum, ar trebui extinse atât prin ridicarea valorii de vechime la perioade recente, cât și prin atenția asupra valorii lor intangibile.
3. Creșterea numărului pozițiilor Listei Monumentelor Istorice se dovedește a fi invers proporțională cu capacitatea administrativă de gestiune a acestora la toate nivelele : locale, regionale, naționale.
4. Obiectivele de patrimoniu, prin importanța pe care o au din punct de vedere cultural și istoric, au o valoare infinit mai mare decât cea de inventar a construcției (care se pierde complet odată cu trecerea timpului) sau cea a terenului.
5. Legislația legată de cunoașterea și analiza monumentelor istorice ar trebui să trateze diferit construcțiile parazitare de cele ale monumentului autentic, astfel încât, la momentul tranzacției, acestea să fie evaluate independent.
6. Situația juridică a multor obiective valoroase (regim de proprietate, litigii, proprietari multipli, retrocedări obținute prin proceduri dubioase, documente eronate cum ar fi: Cărți Funciare, Hărți Cadastrale, etc.) face ca monumentele să fie lăsate într-o stare de degradare.
7. O carte a constructiei devine astfel obligatorie, iar existența sa ar elucida toate neajunsurile de mai sus.
8. Criteriile de selectie pentru numirea presedinților comisiilor locale, regionale și naționale nu mai există demult. Deseori aceștia nu sunt arhitecți, nu sunt de o formație apropiată acestei profesii, iar decizia le aparține. Ar fi normal ca acești decidenți să aibă pe de o parte criterii similare cu cele a experților MCC (pe care îi judecă) iar pe de altă parte un madat limitat în timp.
9. Subfinanțarea excesivă a Ministerului Culturii, dar și a Primăriilor, Consiliilor Județene cu privire la resortul patrimonial conduc la atitudini reprobabile ale autorităților cum ar fi: renunțarea la proiecte de restaurare a monumentelor din ansamblurile urbane în favoarea simplei zugrăviri a fațadelor, scoaterea la licitație a unor monumente valoroase la sume de pornire derizorii având drept consecință rezerva specialiștilor de a aplica, ș.a.m.d.
10. Protejarea și punerea în valoare a patrimoniului se poate realiza doar prin buna colaborare și prin efortul comun al tuturor autorităților de resort atât ale statului, ale societăților private, fundațiilor, ONG-urilor, al experților, cât și al proprietarilor și al societății în ansamblul ei.
Uniunea Arhitectilor din Romania - Filiala Județeană Cluj
Uniunea Arhitectilor din Romania
Ordinul Arhitectilor din Romania
