Publicat: 24 mai 2017

Mestesuguri traditionale revitalizate la Romanian Design Week 2017

Expoziția ReDesign Crafts by ING la Romanian Design Week

prezintă meșteșuguri tradiționale în procese de design contemporan

Cea de-a V-a ediție Romanian Design Week găzduiește la parterul spațiului central din strada Grigore Cobălcescu nr. 45, expoziția ReDesign Crafts by INGcare își propune să evidențieze potențialul ascuns al revalorizării tradițiilor și meșteșugurilor prin design contemporan.

Produsele expuse, rezultate în urma unor colaborări între designeri și meșteșugari, vorbesc despre creativitate și despre rolul ei astăzi, despre diversitatea și complexitatea tehnicilor tradiționale, dar și a locurilor din care acestea provin, despre comunități și oameni. Pe lângă prezentarea obiectelor rezultate în cadrul acestor proiecte, expoziția își propune și explorarea unor scenarii de dezvoltare a unor astfel de colaborări în viitor, punând lumina reflectoarelor pe procesele de producție, partea de cercetare și documentare a acestor proiecte, oamenii implicați și poveștile acestora. 

Expoziția ReDesign Crafts by ING reunește șase inițiative de succes, care dovedesc că dialogul între meșteșuguri și design se traduce cel mai ușor prin creativitate. Meșteshukar ButiQ, Honest Goods/Pro PatrimonioPatzaikin, Deltacraft, KrafMade, Batem fierul la conac/Prodid și poveștile din spatele acestor proiecte sunt o mică parte din ceea ce înseamnă ″România tradițiilor creative″. Această selecție de proiecte reprezintă foarte clar valoarea pe care astfel de colaborări o pot aduce atât din punct de vedere cultural, antropologic, cât și economic.  

ReDesign Crafts by ING poate fi abordată și ca o sursă de inspirație pentru meșteșugari și designeri deopotrivă, despre cum cele două universuri nu cunosc o graniță, ba se pot îmbogăți reciproc. 

Call for the next craft

The Institute și ING vor organiza o conferință miercuri, 24 mai, de la ora 18:00, în spațiul central RDW2017, din Str. Grigore Cobălcescu nr. 45, în cadrul căreia cei șase expozanți din ReDesign Crafts vor povesti care este experiența lor, care au fost obstacolele cu care s-au confruntat și care este povestea produsului final. Conferința va fi moderată de Vintilă Mihăilescu, antropolog, profesor la Școala Națională de Științe Politice și Administrative, și de Teodor Frolu, arhitect, antreprenor în domeniul industriilor creative și co-inițiator Rowmania. Participarea la conferință este gratuită, prin completarea formularului de înscriere de pe site-ul www.institute.ro.

ING alături de The Institute, vor anunța în cadrul conferinței de miercuri și un Call for Next Craft, care urmărește obținerea unor proiecte de design de produs rezultate în urma unei cercetări zonale în domeniul meșteșugurilor tradiționale și a unor colaborări între designeri și meșteșugari pentru care se vor acorda maximum 4 premii, în suma totală de 20.000 euro, ce vor acoperi atât producția prototipului, cât și dezvoltarea unei serii de minimum 50 de obiecte. Regulamentul de participare la concurs și calendarul urmează să fie făcute publice după conferință, pe www.institute.ro.

Scaunul de oier, upgrade la scaun de bar

Alături de cele șase inițiative prezentate în expoziție, ING și Romanian Design Week vor lansa și primul proiect apărut ca urmare a programului ReDesign Crafts, care și-a propus reinterpretarea scaunului de oier, pentru a evidenția importanța dialogului dintre meșteșugurile tradiționale și designul contemporan.

S-a ales scaunul de oier, fiind un obiect arhicunoscut, în special în zona Munteniei, un element recognoscibil, prezent în toate târgurile și atelierele pentru prelucrarea elementelor din lemn lucrate manual din mediul rural.

Dragoș Motica, designerul căruia i s-a comisionat acest proiect, și-a dorit ca intervenția sa să fie cât mai puțin perceptibilă și să nu altereze această imagine iconică. Acesta a lucrat cu meșteri specializați, familia Lepădatu din Băbeni, județul Vâlcea, și a folosit aceeași estetică și aceleași materiale (salcie), intervenția sa fiind una doar la nivel structural și funcțional.

Funcțional, el propune îmbogățirea familiei cu un scaun de bar, iar structural, caută soluții tehnice pentru a-l face demontabil, soluții care au presupus încorporarea în șezutul scaunului a unor elemente metalice ascunse, care să permită înfiletarea și desfiletarea.

 

Am încercat să răspund inițiativei venite din partea echipei RDW de a reinterpreta, adăuga «iconicului» scaun de oier elemente care să-l aducă în contemporaneitate. Pentru mine, acest «Upgrade» al scaunului a presupus aplicarea principiilor generale care îmi ghidează toate proiectele", explică Dragoș Motica. „În final, scaunul propus, consider eu, ar trebui tratat ca un scaun cu autor anonim, care doar a observat și identificat nevoile actuale ale societății în care trăiește și a acționat în consecință", a adăugat el.

 

____________________________________________________________________________

 

Romanian Design Week

Un proiect al The Institute, Romanian Design Week este evenimentul anual care promovează designul românesc contemporan drept instrument ce poate contribui la progresul social, economic și cultural. Primul proiect dedicat în întregime designului, care se adresează atât publicului, cât și profesioniștilor, în fiecare an, Romanian Design Week trasează o hartă a evenimentelor și spațiilor ce promovează designul. În 2017, RDW are loc între 20 si 28 mai. Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitati institute.ro/romanian-design-week, facebook.com/romaniandesignweek  

 

The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 18 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industrilor creative din România. Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. Pentru mai multe informații, vă rugăm accesați institute.ro, facebook.com/Institute.ro

 

ING România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 34 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări. Înființată în 1994, ING România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice.

Misiunea ING este aceea de a-i susține pe oameni să fie cu un pas înainte, în viață și în afaceri

 

Pentru mai multe detalii, contactați

Silvia Jalea, ING Romania                                                                                    

Senior Corporate Communication Specialist

T: 021 209 30 76; M: 0745 509 822;

silvia.jalea@ing.ro

 

Sorina Dăescu Topceanu, The Institute

T: 0728.300.564

sorina@institute.ro

Revista ARHITECTURA

http://arhitectura-1906.ro/

Revista „Arhitectura” fost fondată în anul 1906 de Societatea Arhitecților Români, fiind una din cele mai vechi reviste de specialitate cu apariție continuă din Europa.

BIUAR

BIUAR este Buletinul informativ al Uniunii Arhitecților din România, cu apariție trimestrială. Buletinul informeaza membrii cu privire la evenimentele organizației, centrale și filiale teritoriale, și la cele mai importante hotarâri luate de forurile de conducere.

Bienala Națională de Arhitectură

https://www.uar-bna.ro/

Bienala Națională de Arhitectură este cel mai important eveniment profesional al „breslei” arhitecților și se organizează neîntrerupt din 1994. BNA are un concept specific fiecărei ediții, aprobat de senatul UAR.

Centrul de Cultură Arhitecturală

Centrul de Cultură Arhitecturală al UAR este sediul UAR, spațiu expozițional, sediu al bibliotecii, al arhivei UAR și al revistei ARHITECTURA. Clădirea a fost recent înscrisă în lista monumentelor istorice. Centrul de Cultură Arhitecturală este principalul spațiu în care se desfășoară evenimentele UAR.

Proiecte Culturale

Finanțarea proiectelor cu caracter cultural și social ce au ca scop susținerea obiectivelor incluse în statutul și strategia cultural-socială a UAR.

UAR Concursuri

Concursuri organizate de către UAR ce urmăresc găsirea celor mai bune soluții pentru un anume loc și/sau pentru un program de arhitectură, spații publice, orașe sau așezări rurale, amenajări, design grafic etc