Rezultatele Etapei a II-a a Concursului național pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 20-a ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură - la Biennale di Venezia
Ȋn data de 10 noiembrie 2026, la sediul Uniunii Arhitecților din România, a avut loc cea de-a doua etapă de evaluare a proiectelor înscrise la Concursul național pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 20-a ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură – la Biennale di Venezia.
Comisia de selecție a evaluat cele trei proiecte calificate în etapa a II-a, acordând punctaje pentru criteriile prevăzute în Regulamentul de organizare a Concursului, respectiv:
- unitatea conceptului pentru ambele spații;
- fezabilitatea proiectului: posibilitatea de realizare practică (montare, demontare și transport) și încadrarea în bugetul estimat (raportul între costurile estimate și rezultatele așteptate; relevanța/oportunitatea costurilor propuse pentru implementarea proiectului);
- strategia de promovare a proiectului în cadrul Bienalei și în afara acesteia.
În urma centralizării punctajelor acordate de către fiecare membru al Comisiei, rezultatele Etapei a II-a Concursului de selecție sunt următoarele:
- PAUSE. WHAT DO YOU WANT, MARBLE - 90,14;
- TEATRUL NORILOR - 82,71;
- NONMURUS - 78,57;
Conform articolului 23 din Regulamentul de Organizare a Concursului național pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 20-a ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură - la Biennale di Venezia, la finalizarea concursului de selecție și prezentarea proiectului câștigător, se va publica lista completă a proiectelor participante și punctajul obținut, cu menționarea autorilor și curatorilor participanți.
Participanții la etapa a II-a a Concursului pot depune contestații privind exclusiv modalitatea în care a fost respectat Regulamentul de organizare a Concursului, conform art. 9 din Regulamentul de organizare a Concursului, la sediul Uniunii Arhitecților din România din str. Jean Louis Calderon nr. 48, sector 2, 020038 București sau online, prin e-mail, la adresa bav2027@uniuneaarhitectilor.ro, până la data de 12 noiembrie 2026, ora 17:00.
Eventualele contestații vor fi analizate și soluționate până la data de 16 noiembrie 2026 de către Comisia de soluționare a contestațiilor, conform prevederilor art. 9 din Regulamentul Concursului.
Afișarea listei finale privind clasificarea proiectelor după soluționarea contestațiilor va avea loc la data 17 noiembrie 2026.







