Publicat: 31 mai 2018

Primul concurs independent de comunicare în arhitectură se va lansa în cadrul celei de-a doua ediții a Conferințelor Eruditio “Valoarea arhitecturii în arhitectura valorii”

A doua ediție a Conferințelor Eruditio dedicate arhitecturii va avea loc pe 5 iunie 2018, începând de la ora 15:00, la ARCUB Gabroveni. Membrii Ordinului Arhitecților din România (OAR), ai Uniunii Arhitecților din România (UAR), ai Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR), studenții la arhitectură și reprezentanții mass-media își pot rezerva participarea gratuită la eveniment înscriindu-se la office@bluemasters.ro.

Conferința “Valoarea arhitecturii în arhitectura valorii” își propune să analizeze factorii care influențează percepția publică cu privire la valoarea arhitecturii și impactul serviciilor de arhitectură în creșterea calității vieții și în dezvoltarea economiei naționale. 13 speakeri, în 3 paneluri, folosind 4 studii de caz, vor oferi răspunsuri concrete, tranșante, în cadrul dialogului inedit propus de organizatori cu specialiști din domeniul arhitecturii, experți evaluatori, reputați oameni de marketing și comunicare sau reprezentanții unor instituții de cultură și ONG-uri, parteneri valoroși ai arhitecților și ambasadori ai domeniului arhitecturii.

În cadrul acestui eveniment se va lansa concursul “Premiile Eruditio pentru comunicare în arhitectură”, sub patronajul Ordinului Arhitecților din România (OAR), a Uniunii Arhitecților din România (UAR), cu susținerea companiei QFort. Concursul se adresează atât jurnaliștilor care sunt angajați ai unei instituții media, cât și freelancerilor, bloggerilor sau studenților la arhitectură și arhitecților care au publicat articole sau materiale audio-video care comunică în spațiul public prin intermediul unor canale media. Câștigătorii celor două categorii supuse jurizării, presă scrisă respectiv presă audio-video, își pot atribui marele premiu, în valoare de 2000 de euro, și o mențiune, în valoare de 500 de euro, pentru fiecare categorie.

Juriul va fi format din personalitățile și specialiștii invitați să vorbească audienței, din reprezentanți ai organizațiilor partenere și ai sponsorilor. 40% din scorul final se va obține ca urmare a votului publicului.

Pentru a afla mai multe detalii despre tematică și condițiile înscrierii în concurs vă invităm să participați la conferință.

Evenimentul se va încheia cu o degustare de vinuri de la Crama 1000 de chipuri wine barși catering deluxe inclus.

Partenerii evenimentului sunt brandurile QFort, Illy, 1000 de chipuri, Cărturești, Delaco, iar partenerii instituționali sunt Ordinul Arhitecților din România (OAR), Uniunea Arhitecților din România (UAR), Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR), Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), Primăria Capitalei și ARCUB.

Vă rugăm găsiți toate detaliile despre eveniment, precum și condițiile de participare pe www.conferinteleeruditio.ro. Membrii OAR, UAR, ANEVAR, studenții la arhitectură și reprezentanții mass-media își pot rezerva participarea gratuită la eveniment înscriindu-se la newsletter-ul de pe site-ul www.conferinteleeruditio.rosau la adresa de e-mail office@bluemasters.ro.

Vă așteptăm și vă urăm succes!

Echipa Conferințele Eruditio

Revista ARHITECTURA

http://arhitectura-1906.ro/

Revista „Arhitectura” fost fondată în anul 1906 de Societatea Arhitecților Români, fiind una din cele mai vechi reviste de specialitate cu apariție continuă din Europa.

BIUAR

BIUAR este Buletinul informativ al Uniunii Arhitecților din România, cu apariție trimestrială. Buletinul informeaza membrii cu privire la evenimentele organizației, centrale și filiale teritoriale, și la cele mai importante hotarâri luate de forurile de conducere.

Bienala Naţională de Arhitectură

https://www.uar-bna.ro/

Bienala Naţională de Arhitectură este cel mai important eveniment profesional al „breslei” arhitecţilor și se organizează neîntrerupt din 1994. BNA are un concept specific fiecărei ediţii, aprobat de senatul UAR.

Centrul de Cultură Arhitecturală

Centrul de Cultură Arhitecturală al UAR este sediul UAR, spațiu expozițional, sediu al bibliotecii, al arhivei UAR și al revistei ARHITECTURA. Clădirea a fost recent înscrisă în lista monumentelor istorice. Centrul de Cultură Arhitecturală este principalul spațiu în care se desfășoară evenimentele UAR.

Proiecte Culturale

Finanţarea proiectelor cu caracter cultural şi social ce au ca scop susţinerea obiectivelor incluse în statutul şi strategia cultural-socială a UAR.

UAR Concursuri

Concursuri organizate de către UAR ce urmăresc găsirea celor mai bune soluţii pentru un anume loc şi/sau pentru un program de arhitectură, spaţii publice, oraşe sau aşezări rurale, amenajări, design grafic etc