IN MEMORIAM Arh. Vasile MITREA (1935-2026)

Cu adâncă durere, Uniunea Arhitecților din Rpmânia anunță trecerea în neființă a neprețuitului arhitect Vasile Mitrea, reper moral pentru noi toți, profesionist care a marcat arhitectura Clujului și cea națională, talent ieșit din comun și cercetător de mare profunzime, creatorul Facultății de Arhitectură de la Cluj, autor de lucrări de referință, om de nesfârțită bunătate, blândețe și generozitate.

Viața noastră arhitecturală, profesională, academică este mult mai săracă fără el.

În 2010 a fost distins cu premiul Academiei Române pentru întreaga activitate, în 2023 a fost distins cu Premiul Opera Omnia când, în Laudatio, s-a spus:

Premiul Opera Omnia omagiază o carieră dedicată arhitecturii, fiind recunoașterea consacrării în profesie, iar în 2023 avem deosebita bucurie să îl oferim arhitectului Vasile MITREA.Prolifica sa carieră se întinde pe 6 decenii, întrețesând arhitectura, urbanismul, filosofia, ecologia, educația, în continuă relaționare cu oamenii, cu publicul, cu specificul local, menținându-și crezul suprem în compoziția armoniei. Dincolo de a fi o figură emblematică pentru dezvoltarea orașului, la planificarea căruia a participat, și căruia i-a oferit nenumărate repere construite, Vasile MITREA este un cetățean și profesionist implicat, activ în viața publică, împărtășindu-și cu generozitate, fermitate și haz cunoștințele, experiențele, expertiza.

Profesor al urbei, continuă să inspire, să molipsească de curiozitate, și să provoace actualitatea, prin critici constructive, să se gândească, în ansamblu, la ziua de mâine.

Acordarea Premiului Opera Omnia este expresia recunoștinței breslei față de elegantul său exemplu profesional și personal. Vasile MITREA este arhitect urbanist, doctor în arhitectură și conferențiar universitar cu activitate didactică la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură și Construcții și Facultatea de Protecția Mediului din cadrul Universității Oradea, Facultatea de Inginerie din cadrul Universității de Vest Vasile Goldiș Arad, Facultatea de Filosofie din cadrul Universității Babeș – Bolyai Cluj – Napoca.În perioada 1960-1970, a fost proiectant în arhitectură și urbanism la Institutul Județean de proiectare Cluj, fiind implicat în concepția și proiectarea cartierelor Grigorescu (Microraionul central) și Gheorgheni (Microraioanele I și II) din municipiul Cluj-Napoca. Este autorul Centralei telefonice de pe strada Poștei, Cluj – Napoca, clădire de referință pentru curentul brutalist la noi în țară. În ultimii treizeci de ani a militat pentru implementarea unui sistem de spații verzi, care să includă cele 13 cursuri de apă pe teritoriul intravilan al orașului, creând zone de microclimat, cu Someșul axă a agrementului urban. A ocupat funcții de conducere în învățământul universitar (decan al Facultății de Arhitectură din Cluj-Napoca, decan al Facultății de Arhitectură și construcții din Oradea) și a fost membru în forurile de conducere ale profesiei (UAR, OAR, RUR), fiind și în prezent coordonator al Colegiului Director al Uniunii Arhitecților.Pe lângă activitatea didactică și de proiectare susținută (peste 80 de proiecte de arhitectură și 50 de proiecte de urbanism și peisagistică), conf. dr. arh. Vasile Mitrea a publicat peste 60 de articole și lucrări de specialitate, fiind de asemenea editorul a două cărți de urbanism despre municipiul Cluj-Napoca.

Uniunea Arhitectilor din Romania aduce un ultim omagiu extraordinarului OM si Arhitect si transmite sincere condoleanțe doamnei Adina MITREA si familiei îndurerate.

Dumnezeu să-l aibă în pază !

Finanțări din timbrul arhitecturii

Revista ARHITECTURA

http://arhitectura-1906.ro/

Revista „Arhitectura” fost fondată în anul 1906 de Societatea Arhitecților Români, fiind una din cele mai vechi reviste de specialitate cu apariție continuă din Europa.

BIUAR

BIUAR este Buletinul informativ al Uniunii Arhitecților din România, cu apariție trimestrială. Buletinul informeaza membrii cu privire la evenimentele organizației, centrale și filiale teritoriale, și la cele mai importante hotarâri luate de forurile de conducere.

Bienala Națională de Arhitectură

https://www.uar-bna.ro/

Bienala Națională de Arhitectură este cel mai important eveniment profesional al „breslei” arhitecților și se organizează neîntrerupt din 1994. BNA are un concept specific fiecărei ediții, aprobat de senatul UAR.

Centrul de Cultură Arhitecturală

Centrul de Cultură Arhitecturală al UAR este sediul UAR, spațiu expozițional, sediu al bibliotecii, al arhivei UAR și al revistei ARHITECTURA. Clădirea a fost recent înscrisă în lista monumentelor istorice. Centrul de Cultură Arhitecturală este principalul spațiu în care se desfășoară evenimentele UAR.

Proiecte Culturale

Finanțarea proiectelor cu caracter cultural și social ce au ca scop susținerea obiectivelor incluse în statutul și strategia cultural-socială a UAR.

UAR Concursuri

Concursuri organizate de către UAR ce urmăresc găsirea celor mai bune soluții pentru un anume loc și/sau pentru un program de arhitectură, spații publice, orașe sau așezări rurale, amenajări, design grafic etc