Publicat: 19 septembrie 2017

La sediul Filialei București, în str. Demetru Dobrescu, nr. 5 are loc evenimentul "Arta la intrare"

Arta la intrare

Lansare proiectșivernisaj: marți,19 septembrie, ora 19:00

Galeria Galateca

23 de locații din București, 23 de artiști români

Cum ar fi dacă, în drumurile voastre zilnice, ați fi întâmpinați de lucrări de artă la intrările clădirilor în care aveți treabă?

“Arta la intrare” vă propune să trăiți această experiență!

“Arta la intrare” este un proiect inițiat de Asociația Neo Art și Galeria Galateca, susținut de B-OSA, Bucharest Open Street Art. Coordonatorul proiectului este artista Anca Boeriu, iar designul grafic este realizat de arhitecta Ana Maria Crișan.

În perioada 19 septembrie – 19 octombrie, “Arta la intrare” aduce creațiile  artiștilor  români la granița dintre interior și exterior, propunându-și astfel să genereze un dialog direct și nonconformist între obiectul de artă și privitor.

În 23 de locații din București – instituții, biblioteci, teatre, facultăți și școli - vor fi amplasate lucrări de artă create de 23 de artiști români.

Artiștii:

Dorina Horătău, Octavian Neculai, Radu Igaszag, Cosmin Păulescu, Aurel Vlad, Ștefan Radu Crețu, Sergiu Chihaia, Petru Lucaci, Anca Boeriu, Irina Florescu, Brandușa Bontea, Raluca Demetrescu, Mihai Zgondoiu, Mariea Petcu, Alexandru Papuc, Patricia Teodorescu, Ioana Avram, Ilie Rusu, Aniela Ovadiuc,Maria Cioată, Adriana Florea Băloiu, Florea Alexandru Daniel, Alfred Schupler

își vor expune lucrările la intrarea în clădirile:

Galeria Galateca, Opera Națională Română, Centrul Național al Dansului, Green Hours, Biblioteca Centrală Universitară Carol I, Institutul Cultural Roman din București,Muzeul Național al Literaturii Române, CreArt, Teatrul Nottara, Teatrul Bulandra (sălile Izvor și Grădina Icoanei) Uniunea Arhitecților, Universitatea de Arhitectură și Urbanism, Universitatea Națională de Arte, Școala Ioanid, Centrul Comercial Băneasa, The Institute – Café, Teatrul Act, Uniunea Arhitecților,Godot Café - Teatru, Gradinița Ioanid, Ceainăriile Bernschutz.

Detalii despre proiect, artiști și harta expoziției urbane „Arta la intrare” pot fi găsite pe site-urile neoartromania.ro și galateca.ro.

„Arta la intrare” este susținută de B-OSA, Bucharest Open Street Art și va fi în complementaritate cu expoziția „Playing B-OSA”, deschisă la Galeria Galateca până pe 30 septembrie. Ambele expoziții sunt incluse  în Noaptea Alba a Galeriilorși Festivalul Strada de C’Arte.

Pentru inspirație, schimb de idei creative, întâlnire cu artiștii,  inițiatorii proiectelor și prietenii galeriei vă așteptam la vernisajul care va avea loc la Galeria Galateca, în data de 19 septembrie, ora 19.00.

Proiectul este sustinut de IQOS, partener media principal Smart FM.

Revista ARHITECTURA

http://arhitectura-1906.ro/

Revista „Arhitectura” fost fondată în anul 1906 de Societatea Arhitecților Români, fiind una din cele mai vechi reviste de specialitate cu apariție continuă din Europa.

BIUAR

BIUAR este Buletinul informativ al Uniunii Arhitecților din România, cu apariție trimestrială. Buletinul informeaza membrii cu privire la evenimentele organizației, centrale și filiale teritoriale, și la cele mai importante hotarâri luate de forurile de conducere.

Bienala Naţională de Arhitectură

https://www.uar-bna.ro/

Bienala Naţională de Arhitectură este cel mai important eveniment profesional al „breslei” arhitecţilor și se organizează neîntrerupt din 1994. BNA are un concept specific fiecărei ediţii, aprobat de senatul UAR.

Centrul de Cultură Arhitecturală

Centrul de Cultură Arhitecturală al UAR este sediul UAR, spațiu expozițional, sediu al bibliotecii, al arhivei UAR și al revistei ARHITECTURA. Clădirea a fost recent înscrisă în lista monumentelor istorice. Centrul de Cultură Arhitecturală este principalul spațiu în care se desfășoară evenimentele UAR.

Proiecte Culturale

Finanţarea proiectelor cu caracter cultural şi social ce au ca scop susţinerea obiectivelor incluse în statutul şi strategia cultural-socială a UAR.

UAR Concursuri

Concursuri organizate de către UAR ce urmăresc găsirea celor mai bune soluţii pentru un anume loc şi/sau pentru un program de arhitectură, spaţii publice, oraşe sau aşezări rurale, amenajări, design grafic etc

UAR Itinerarii Culturale

Excursii organizate de UAR, atât pentru tineri cât şi pentru pensionari având ca însoţitori un ghid de specialitate arhitect desemnat de către UAR şi un ghid al agenţiei de turism pentru problemele de organizare.